Comisarii de la Protecția Consumatorilor Suceava (CJPC) au făcut mai multe controale pe 1 mai 2025, la restaurante, magazine și patiserii din județ. În urma verificărilor, au fost aplicate amenzi de zeci de mii de lei și au fost retrase produse alimentare care nu respectau regulile
La Băcănia-Restaurant Agroline din Rădăuți, comisarii au dat trei amenzi în valoare totală de 34.000 lei. S-au scos de la vânzare 95 kg de carne (afumată, fiartă, proaspătă sau pentru burgeri) și băuturi răcoritoare, toate cu termenul de valabilitate expirat. În plus, activitatea localului a fost oprită temporar până la remedierea problemelor.
Tot în județ, au fost ridicate două aparate automate de vânzare a produselor din tutun. Unul era în zona centrală a Sucevei, iar altul în comuna Marginea, lângă un magazin. Aparate de acest tip nu aveau instrucțiuni în limba română și nu puteau verifica vârsta cumpărătorilor, deci puteau fi accesate de minori. Acestea au fost preluate de Poliția Locală, iar autoritățile din zonă au fost anunțate să ia măsuri pentru a îndepărta astfel de aparate din spațiul public, conform Legii nr. 64/2024.
La patiseria Bujor din Suceava, s-a aplicat o amendă de 21.500 lei. Au fost retrase peste 13 kg de ingrediente (cașcaval, carne, creme etc.) care nu aveau etichete sau data preparării. De asemenea, s-au retras din uz mai multe tăvi și patru frigidere necorespunzătoare.
La restaurantul Marrone, inspectorii au dat o amendă tot de 21.500 lei. Au fost retrase prăjituri și sosuri fără etichete, iar două vitrine frigorifice au fost scoase din funcțiune pentru că nu erau potrivite pentru depozitarea produselor alimentare.