De la începutul anului până acum peste 300 de autovehicule furate au fost descoperite de Politia de Frontiera

2 Min Read
Foto;: politiadefrontiera.ro

În perioada ianuarie-noiembrie 2024, polițiștii de frontieră au descoperit 311 vehicule semnalate ca fiind furate, în cadrul controalelor efectuate atât în punctele de trecere a frontierei, cât și în zonele adiacente

Dintre acestea, 253 sunt autoturisme, 21 camioane, 25 microbuze, 6 motociclete, 5 remorci și 1 autocar. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul vehiculelor identificate a crescut cu 52,6%, de la 204 cazuri.

Cele mai multe vehicule furate au fost depistate la granița cu Ungaria, în special la punctele de trecere Petea (județul Satu Mare) și Borș (județul Bihor). Situații semnificative au fost înregistrate și la frontiera cu Bulgaria, în punctele Giurgiu și Calafat, precum și la granița cu Republica Moldova, unde Punctul de Trecere Albița (județul Vaslui) a raportat un număr considerabil de cazuri.

Persoanele implicate provin în principal din țări precum Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Germania, Grecia și Italia.

Analizele au arătat că majoritatea vehiculelor căutate de autorități provin din România, Germania, Italia, Marea Britanie, Franța, Belgia și Spania. Cele mai frecvent identificate sunt autoturismele de lux și cele din clasa medie.

În toate cazurile, conform legislației în vigoare, au fost deschise dosare penale, iar vehiculele au fost indisponibilizate la sediile structurilor teritoriale ale Poliției de Frontieră până la finalizarea cercetărilor.

Share This Article