Toamna aceasta, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București organizează…
Polițiștii Serviciului Investigații Criminale au descins la Institutul Național de Medicină Legală…
Pe 10 martie 2025, ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih.…
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a semnat protocolul prin care Spitalul…
România găzduiește în prezent peste 2.600 de studenți francezi la Medicină, majoritatea…
O profesoară de la Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universității…
Mircea Fechet, Ministrul Mediului, anunță transferul unui teren de 4.000 mp de…
O intervenție chirurgicală asistată robotic a avut loc într-o clinică privată din…
Pe data de 21 august nouăsprezece femei au venit în Scoția pentru șansă de a-și finaliza studiile în medicină după ce în Afghanistan li s-a interzis, conform BBC. Acestea au fost…
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va lansa un program de licență…
Sign in to your account