Sursa foto: Consiliul Județean Prahova

Toamna aceasta, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București organizează admiterea la Extensia Ploiești a Facultății de Moașe și Asistență Medicală, oferind oportunități tinerilor care doresc o carieră în domeniul medical

Sunt disponibile două programe de licență: Asistență Medicală Generală – cu durată de 4 ani, și Balneofiziokinetoterapie – cu durată de 3 ani. Cursurile vor avea loc la Universitatea Petrol-Gaze Ploiești, facilitând astfel accesul la studii pentru tinerii din Prahova și regiune.

Pentru fiecare program, sunt disponibile 33 de locuri finanțate de la buget și 16 locuri cu taxă, cu condiții speciale pentru candidații provenind din medii defavorizate. Înscrierile online se desfășoară între 3 și 9 septembrie 2025, iar concursul de admitere va avea loc pe 14 septembrie 2025, la București.

Consiliul Județean Prahova sprijină astfel dezvoltarea învățământului universitar local și formarea noilor generații de specialiști, care vor contribui la modernizarea sistemului medical.