Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a depus o plângere penală împotriva directorului Penitenciarului-Spital București Rahova, Bogdan Puianu, acuzându-l de abuz în serviciu și instigare la abuz în serviciu
Deși nu vom detalia cazurile, având în vedere că plângerea este în curs de soluționare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, menționăm câteva acuzații.
Se afirmă că directorul:
- amenință polițiștii cu concedierea dacă rămân membri ai unui anumit sindicat,
- efectuează controale neautorizate în afara programului de lucru,
- se implică necorespunzător în activitatea personalului medical, influențând diagnosticele și tratamentele oferite deținuților bolnavi.
Bogdan PUIANU, fost șeful Biroului Resurse Umane și Formare Profesională (BRUFP) din Penitenciarul Craiova, este un ofițer cu posibilă “potecă” la Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru că ar fi acuzat de fraudarea unui concurs de DASDRP, chiar la Penitenciarul Craiova. Ancheta a fost efectuată chiar de Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) care ar fi sesizat Parchetul, moment în care a descoperit “potențialul” în domnul Bogdan PUIANU. – potrivit FSANP.
