Flavio Briatore, consilier executiv la Alpine și fost director controversat al echipei Renault F1, declară că nu este convins de decizia Ferrari de a-l aduce pe Lewis Hamilton
Începând cu 1 ianuarie 2025, Lewis Hamilton devine pilot al echipei Ferrari. După douăsprezece sezoane petrecute la volanul monoposturilor Mercedes, septuplul campion mondial de Formula 1 s-a alăturat prestigioasei Scuderii.
„Bineînţeles că respect astfel de decizii, dar mă întreb dacă are sens”, a declarat Briatore pentru cotidianul german Bild.
„Ferrari a avut doi piloţi grozavi în Charles Leclerc şi Carlos Sainz. Nu înţeleg de ce acest duo a fost separat”, a spus Briatore.
Carlos Sainz, în vârstă de 30 de ani și clasat pe locul cinci în sezonul 2024, înaintea piloților Mercedes, George Russell (locul 6) și Lewis Hamilton (locul 7), nu a fost reținut de Ferrari și a semnat cu echipa Williams.
„Nu este treaba mea să judec, dar dacă aş fi avut această responsabilitate la Ferrari, nu l-aş fi adus pe Lewis”, a spus Briatore.
Flavio Briatore, în vârstă de 74 de ani, s-a făcut cunoscut ca director al echipei Benetton Formula între 1989 și 1997 și, ulterior, al Renault F1 Team între 2000 și 2009, obținând trei titluri mondiale la constructori în 1995, 2005 și 2006.
În 2009, a fost exclus pe viață din Formula 1 pentru implicarea sa într-un scandal legat de un accident înscenat al pilotului Nelson Piquet Jr. la Marele Premiu al Singapore din 2008. Interdicția a fost anulată în 2012, în urma mai multor procese legale.
Totodată, a fost investigat și achitat pentru acuzații de fraudă fiscală în 2022, după ce iahtul său a fost confiscat și vândut la licitație.
Italianul s-a alăturat vara trecută echipei Alpine în rolul de consilier executiv.
