Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a sancționat Hidroelectrica cu o amendă de 15.000 de euro, sumă pe care compania a achitat-o
“Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a finalizat, în luna decembrie 2024, o investigație la operatorul S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A și a constatat încălcarea art. 25 alin. (1) și alin. (2) din Regulamentul (UE) 2016/679. Ca atare, operatorul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 74.562 Lei (echivalentul sumei de 15.000 Euro)”, arată instituția într-un comunicat de presă.
Investigația a fost inițiată după ce compania a notificat o încălcare a securității datelor personale. S-a constatat că încălcarea a avut loc în momentul lansării aplicației operatorului, fiind cauzată de o eroare tehnică și de lipsa unei testări adecvate a acesteia într-un mediu controlat, care să simuleze condițiile reale de utilizare și interacțiunile cu alte aplicații folosite de operator.
“Această situație, a condus la pierderea integrității și disponibilității datelor cu caracter personal, respectiv la divulgarea neautorizată și/sau accesul neautorizat la datele cu caracter personal aparținând unui număr semnificativ de persoane vizate. În consecință, întrucât operatorul nu a prelucrat datele cu caracter personal într-un mod care asigură securitatea adecvată a acestora, inclusiv protecția împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale și împotriva pierderii, a distrugerii sau a deteriorării accidentale, prin luarea de măsuri tehnice sau organizatorice corespunzătoare, acesta a fost sancționat cu amendă, pentru încălcarea prevederilor art. 25 alin. (1) și alin. (2) din Regulamentul (UE) 2016/679”, arată instituția.
De asemenea, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a impus operatorului măsura corectivă de a implementa tehnic și procedural un plan de testare în mediul de test, care să simuleze scenariile reale din producție, având în vedere toate situațiile plauzibile din mediul de producție, înainte de lansarea în producție a tuturor componentelor și aplicațiilor ce vor fi utilizate în activitățile ce implică prelucrarea datelor personale.Hidroelectrica a achitat amenda.
