Ministerul Educației anunță că, începând de mâine, 13 mai 2025, va demara administrarea evaluărilor naționale pentru elevii claselor a II-a, a IV-a și a VI-a, aferente anului școlar 2024-2025.
Testările se vor desfășura pe parcursul orelor de curs, în funcție de programul stabilit de fiecare școală, de regulă în sălile de clasă în care elevii își desfășoară activitatea în mod obișnuit. Fiecare probă are o durată standard: 45 de minute pentru clasa a II-a, respectiv 60 de minute pentru clasele a IV-a și a VI-a.
Corectarea testelor va fi realizată în cadrul fiecărei unități de învățământ, în termen de maximum 7 zile de la finalizarea ultimei probe pentru fiecare clasă. Rezultatele obținute de elevi nu vor fi afișate public și nu vor fi trecute în catalog, decât în cazul în care elevul solicită în scris echivalarea punctajelor în calificative sau note.
Datele rezultate din evaluări vor fi analizate la nivelul fiecărei școli și vor constitui baza pentru elaborarea planurilor individualizate de învățare, adaptate nevoilor fiecărui elev.