Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, efectuează o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, având ca principal obiectiv întâlniri cu absolvenții universităților românești stabiliți acolo și cu reprezentanți ai diasporei
Scopul acestor discuții este de a identifica modalități prin care educația și cercetarea din România pot fi susținute prin colaborări internaționale și sprijin reciproc.
Vizita include întâlniri cu comunități românești din Chicago, Carolina de Nord și Washington, urmând ca în luna mai să continue și în New York. De asemenea, agenda ministrului cuprinde întâlniri cu instituții de învățământ și organizații de cercetare din SUA, vizite în universități și discuții despre politici educaționale și integrarea noilor tehnologii în sistemul de învățământ.
Daniel David a declarat că multe dintre aceste colaborări au fost inițiate în perioada în care era rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În acest context, vizita sa în SUA include consolidarea relațiilor cu University of North Carolina, una dintre cele mai vechi și prestigioase universități publice americane.
1. Întâlnirea 1 – cu Catherine Truitt (former North Carolina Superintendent for Public Instruction)
„Planificată din 2024, mă bucur că prima întâlnire am avut-o cu, acum, probabil cel mai experimentat „ministru” al educației din North Carolina, doamna Catherine Truitt, care a fost North Carolina Superintendent for Public Instruction (între ianuarie 2021-ianuarie 2025). Astfel, am avut ocazia să discutăm despre organizarea sistemului american de educație (ex. descentralizate/curriculum/manuale/trainingul profesorilor), inclusiv legătura dintre preuniversitar și universitar și, foarte important pentru viitoarele politici din țară, despre integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale și modalitățile de testare comparativă a copiilor/școlilor în preuniversitar. Pentru a vedea mai bine aceste lucruri am discutat să vizitez și unități școlare americane. De asemenea, Catherine Truitt a planificat o întâlnire cu Delivery Associates (https://www.deliveryassociates.com/), pentru a discuta împreună despre experiențele lor internaționale în educație.”
2. Întâlnirea 2 – cu profesori/studenți din programe de limbă și cultură românească la UNC
„A fost o plăcere să descopăr cursurile de limbă și cultură românească de la University of North Carolina (UNC) – una dintre cele mai vechi și mai performante universități publice americane. După o discuție strategică cu doamna profesor Letiția Guran, am participat la unul dintre cursurile domniei sale, discutând cu studenții înscriși la curs. Este clar că astfel de programe trebuie susținute mai bine și din țară, probabil prin Institutul Limbii Române și/sau alte mecanisme, inclusiv, pornind de la sugestia studenților cu care am discutat, gândind programe la nivel național, prin care aceștia (mulți cu origini românești) să poată să vină în țară pentru experiențe culturale și profesionale. ”