Sursa foto: Ministerul Educației - România

Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a participat la cea de-a treia ediție a Forumului Educației Financiare, organizată la Banca Națională a României

Cu această ocazie, oficialul a subliniat importanța educației financiare în formarea elevilor și a prezentat o viziune modernă privind integrarea acesteia în școli.

„Așa cum am mai spus în spațiul public, nu este ușor să țin în planurile-cadru un echilibru între științe, religie, discipline ale culturii naționale și discipline care ne pregătesc prin abilități psiho-socio-culturale (inclusiv sport) pentru viață, desigur, cu ponderi diferite, fără a încărca excesiv curriculumul și copiii. Dar, în acest echilibru, educația financiară are un rol important. Modelul de implementare îl văd în forma larg răspândită în vest – și pe care l-am analizat recent în vizita din SUA –, și anume și o descentralizare la nivel de unități de învățare, nu doar la nivel de discipline (așa cum suntem noi obișnuiți). Așadar, cred că avem nevoie de o programă coerentă, cu unități de învățare care cresc în dificultate, organizată la fiecare din cele trei niveluri (primar/gimnazial/liceal), urmând ca unele unități să se predea la disciplinele existente deja în trunchiul comun (ex. educație financiară/consiliere și orientare/economie/matematică etc.), iar celelalte, mai avansate, să fie oferite într-o disciplină opțională de educație financiară. Sigur, modelul este unul exploratoriu, urmând a-l definitiva împreună cu specialiștii din sistemul de educație, din BNR și din mediul socio-economico-financiar. Nu în ultimul rând, în testările viitoare PISA, îmi doresc să angajez România și în modulul de educație financiară.”

Ministrul adaugă că „Vizitele la muzeul BNR și în spațiile Tezaurului Central mi-au arătat ce înseamnă profesionalismul și responsabilitatea, profund reflectate de BNR!”