O tânără de 19 ani a fost grav rănită după ce a lovit cu autoturismul o autoutilitară condusă de un bărbat ucrainean/ Incidentul a avut loc joi dimineață în municipiul Bistrița, pe teritoriul localității Sigmir!
Tânăra din Uriu, aflată la volanul unui autoturism pe DJ 151, pe direcția Sigmir-Bistrița, a intrat în coliziune cu un microbuz condus de un bărbat de 30 de ani din Ucraina. Șoferița a rămas încarcerată și a fost salvată de echipajele de pompieri. Ea a suferit multiple răni și a fost transportată în stare gravă la spital.
Șoferul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Tânăra nu a putut fi testată, iar probele biologice vor fi recoltate ulterior.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili cauzele și circumstanțele exacte ale accidentului.