Ambrozia, coșmarul continuu pentru românii alergici, se dovedește și în această vară mai problematică ca niciodată. Din cauza secetei, sezonul acestei plante, care afectează peste două milioane de oameni, se va întinde până în octombrie
Temperaturile ridicate au determinat ambrozia să înflorească mai devreme anul acesta, prelungind sezonul alergiilor până la sfârșitul toamnei, potrivit specialiștilor. Ambrozia se dezvoltă în principal în zonele de câmpie, pe marginea drumurilor sau pe terenuri neîngrijite. Polenul său poate fi transportat de vânt pe distanțe de până la trei kilometri.
Polenul poate avea un impact sever asupra căilor respiratorii. Claudiu a experimentat acest lucru pe propria piele în ultimii ani.
„Am fost şi sunt alergic la ambrozie şi mă feresc de perioada de influorescenţă, stau cât mai departe de planta respectivă”, mai spune Claudiu Fiu, activist de mediu.
Popular, alergia la ambrozie este denumită febra fânului. Medicii alergologi avertizează că simptomele acestei alergii pot fi confundate cu cele ale unei răceli, deoarece ele sunt adesea similare.
„Pacienţii sunt suferinzi pentru că le curge nasul, strănută de mai multe ori, se trezesc cu nasul înfundat, ochii curg, sunt roşii, mănâncă nasul, ochii. E foarte afectată calitatea vieţii lor în perioada aceasta de polenizare. Pacienţii pot dezvolta şi simptomatologie de astm bronşic datorită agresivităţii polenului de ambrozie şi artemisie, pacienţii tuşesc. E o tuse seacă, supărătoare”, a declarat Simona Coleaşă, medic alergolog.
Specialiștii spun că imunoterapia, sau vaccinurile antialergice, pot reduce sensibilitatea la polenul de ambrozie pe termen lung, dar există și alte tratamente care pot controla alergiile. În ultimii ani, tot mai mulți oameni au consultat medicii din cauza alergiilor, copiii fiind cei mai vulnerabili la simptome severe.
În teorie, proprietarii care permit ambroziei să crească necontrolat pe terenurile lor riscă amenzi substanțiale: între o mie și cinci mii de lei pentru persoane fizice și între zece și douăzeci de mii de lei pentru persoane juridice. În realitate, terenurile neîngrijite și marginile drumurilor sunt adesea invadate de ambrozie.