Polițiștii au descoperit treizeci de tone de deșeuri reciclabile în urma unei razii de amploare desfășurată în comuna Bălteni, județul Dâmbovița, unde au fost verificați mai mulți agenți economici/ În cadrul acțiunii, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 310.000 de lei!
„Pe 27 septembrie, Poliția Română a desfășurat o acțiune de amploare în satul Bălteni, având ca scop asigurarea ordinii și siguranței publice. Polițiștii au efectuat controale la 9 agenți economici, axându-se pe respectarea legislației în domeniul protecției mediului, cu focus pe colectarea deșeurilor reciclabile feroase și neferoase”, a transmis Poliția Română.
Sursa a precizat că au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, iar 30 de tone de deșeuri reciclabile au fost indisponibilizate.
De asemenea, polițiștii au desfășurat verificări pentru combaterea furtului de energie electrică, întocmind 15 dosare penale după ce au descoperit mai multe locuințe racordate ilegal la rețeaua de electricitate prin instalații clandestine. Cele 15 imobile au fost debranșate.
La aceste acțiuni au participat polițiști din structuri de investigații criminale, economie, ordine publică și rutieră, alături de jandarmi, reprezentanți ai furnizorului de energie electrică și comisari de la Garda de Mediu.
Un control similar a avut loc și în comuna Aninoasa, unde un agent economic specializat în demontarea vehiculelor a fost verificat. Aici, au fost identificate 190 de caroserii sau elemente mari de caroserie, cu o greutate totală de aproximativ 42.500 de kilograme, care au fost, de asemenea, indisponibilizate.
În acest caz, a fost deschis un dosar penal pentru neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în activitățile de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deșeurilor periculoase.