Începând de pe data de 30 ianuarie, Poliția Română, prin Direcția Siguranța Școlară, în parteneriat cu Asociația Happy Minds, lansează SchoolHUB o linie telefonică de suport psihologic gratuit. Aceasta este destinată elevilor, părinților și cadrelor didactice care se confruntă cu probleme legate de violența fizică, bullying, anxietate sau alte dificultăți emoționale apărute în mediul școlar.
Siguranța elevilor în unitățile de învățământ reprezintă o prioritate națională, iar lansarea SchoolHUB vine ca un răspuns concret la nevoia de sprijin emoțional și intervenție rapidă în cazuri de criză. Linia telefonică oferă asistență specializată, contribuind la crearea unui mediu școlar mai sigur și mai sănătos pentru toți.
Serviciul este disponibil zilnic, între orele 08:00 și 20:00, și este deservit de o echipă de psihologi specializați în gestionarea situațiilor de criză. În funcție de natura și gravitatea problemelor semnalate, apelanții pot fi redirecționați către specialiști:
- Psihologi clinicieni și psihoterapeuți pentru consiliere psihologică de lungă durată;
- Psihiatri pentru evaluări medicale și intervenții specializate;
- Poliție, în cazurile care necesită intervenții imediate;
- Servicii de asistență socială și instituții medicale pentru sprijinirea copiilor vulnerabili.
SchoolHUB este mai mult decât o linie telefonică – este o resursă esențială pentru toți cei care se confruntă cu dificultăți emoționale în mediul școlar. Prin acest demers, autoritățile și partenerii implicați își propun să reducă impactul negativ al violenței și al altor forme de suferință psihologică, oferind sprijin și soluții adaptate fiecărui caz.
Mai multe detalii si numărul dedicat liniei telefonice găsiti AICI!