Ministrul Justiției și Securității, Van Weel, a declarat că cei doi suspecți implicați în furtul operelor de artă din patrimoniul României de la Muzeul Drents nu pot fi învinovățiți decât de propriile lor acțiuni pentru divulgarea identității lor

Joi, poliția a făcut publice numele și fotografiile a doi dintre suspecții arestați, fără a le blură fețele, ceea ce este neobișnuit, având în vedere că poliția de obicei evită să adopte această practică.

În mod normal, pentru a dezvălui identitatea suspecților, poliția trebuie să demonstreze existența unui interes public semnificativ, cum ar fi siguranța publică. De asemenea, serviciul de urmărire penală trebuie să fie de acord cu această decizie. Parchetul subliniază că trebuie să existe o suspiciune rezonabilă de comitere a unei infracțiuni care implică o pedeapsă de cel puțin opt ani de închisoare.

Ministrul a menționat că presiunea legată de timpul scurt pentru recuperarea comorilor de artă a fost un factor important în decizia poliției. „Dacă obiectele sunt deja pe cale de a ajunge în afaceri externe sau riscă să fie distruse, fiecare secundă contează”, a explicat acesta.

Van Weel a negat orice presiune din partea autorităților române pentru a face publice informațiile. „Nu a existat nicio presiune pentru acțiuni suplimentare”, a afirmat el.

Ministrul consideră furtul o „lovitură uriașă” pentru România și subliniază importanța valorii cultural-istorice a obiectelor furate, afirmând că nu trebuie considerat un jaf obișnuit. Acesta recunoaște și că presiunea internațională este considerabilă, dar subliniază că politicienii trebuie să o gestioneze astfel încât poliția și procuratura să își poată îndeplini sarcinile.

Avocatul unuia dintre suspecți consideră că publicarea numelui și fotografiei nu este proporțională, având în vedere că clientul său fusese deja arestat. Acesta își exprimă îngrijorarea față de decizia luată.

Ministrul Van Weel susține că decizia poliției și a sistemului judiciar a fost una bine fundamentată. „Dacă cineva are îndoieli, cum ar fi avocatul unui suspect, acest aspect poate fi adus în discuție în cadrul procesului, ceea ce reflectă principiile statului de drept.”

Sven Brinkhoff, profesor de drept penal la Universitatea din Amsterdam, menționează că există o tensiune constantă între viața privată și anchetă, iar amenințarea cu publicarea unui portret recognoscibil este folosită frecvent în cazul suspecților nearestați. De exemplu, în cazuri de violențe din fotbal sau pentru suspecții aflați în afaceri externe.

„Aceștia sunt amenințați cu publicarea unei fotografii dacă nu se predau, iar mulți aleg să se predea”, a explicat Brinkhoff, care nu cunoaște vreun caz în care fotografiile și numele să fie publicate după arestarea suspectului.

Joep Lindeman, profesor de drept procesual penal la Universitatea din Utrecht, afirmă că nu a întâlnit nici el vreo situație similară.

„Este vorba despre o colecție de artă specială care a fost împrumutată de la un muzeu străin”, a spus Lindeman. „Cred că acest lucru a determinat autoritățile să adopte măsuri neobișnuite.”

În final, Lindeman precizează că este responsabilitatea judecătorului să stabilească dacă interesele au fost cântărite corect, iar această decizie ar putea influența sentința finală.