Agenția Națională de Integritate (ANI) a cerut verificarea averii unui comisar din cadrul Gărzii de Mediu București, după ce a constatat o diferență nejustificată de 162.852 de lei între averea acumulată și veniturile obținute/ De asemenea, ANI a sesizat Parchetul în cazul unui director de colegiu din București, care și-a angajat soțul ca profesor la instituția pe care o conducea!

Potrivit ANI, „a fost identificată o diferență nejustificată de 162.852 de lei între averea dobândită și veniturile realizate de Dinu Dorel Dorinel și familia sa, în perioada în care acesta deținea funcția publică”.

Dinu este comisar la Comisariatul București al Gărzii Naționale de Mediu. ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor de la Curtea de Apel București pentru a verifica modificările patrimoniale și veniturile realizate de comisar și familia sa.

Totodată, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cu privire la directorul Colegiului Tehnologic „Viaceslav Harnaj” din București, Felicia Vasilica Stroe, care este acuzată că și-a folosit funcția pentru a facilita angajarea soțului său ca profesor în cadrul instituției.

ANI menționează că Stroe a semnat și aprobat documentele care au dus la numirea soțului său în funcție, ceea ce poate constitui o infracțiune de folosire a funcției pentru favorizarea unei persoane, conform articolului 301 din Codul Penal.

Persoanele investigate au fost informate despre procedura de evaluare și au dreptul de a se apăra, inclusiv prin depunerea unui punct de vedere scris. Dinu Dorel Dorinel a depus deja un punct de vedere în dosar.