Pe aeroportul Arlanda din Stockholm, un pilot al companiei Scandinavian Airlines (SAS) a fost reținut de poliție după ce a fost găsit beat înainte de a se urca la bordul unui avion!
Incidentul a avut loc în timpul unui control de rutină al echipajului, iar autoritățile suspectează că pilotul ar fi zburat și anterior în stare de ebrietate.
Potrivit unui purtător de cuvânt al poliției, „echipajul urcase deja la bordul avionului și își începuse tura de lucru când a fost realizat controlul. În urma acestuia, un membru al echipajului de cabină a fost testat pozitiv la alcool și a fost dus la secție. A doua testare a confirmat rezultatul”, conform Digi 24.ro.
Incidentul a avut loc înaintea unui zbor internațional către New York, iar polițiștii au intervenit rapid pentru a opri avionul de la decolare. Autoritățile suspectează că pilotul ar fi zburat și alte zboruri în stare de ebrietate.
Scandinavian Airlines (SAS) a emis un comunicat în care reafirmă politica sa de zero toleranță față de consumul de alcool la bord, subliniind că „este un incident izolat” și că siguranța pasagerilor și echipajului rămâne prioritatea sa absolută. Compania a demarat o anchetă internă pentru a analiza circumstanțele exacte ale incidentului. După reținerea pilotului, acesta a fost înlocuit de un alt coleg, asigurându-se astfel desfășurarea zborurilor programate.
