Un adolescent a fost condamnat la șase ani de închisoare într-o „colonie de reeducare” pentru presupus „sabotaj asupra unei linii feroviare” din sudul Rusiei, în timp ce un adult implicat în aceeași faptă a primit o pedeapsă de 15 ani de închisoare, au declarat joi autoritățile de investigație din Rusia, conform AFP
Probele adunate „au fost considerate suficiente de instanță pentru a emite condamnările”, conform declarației Comitetului de Anchetă, instituția responsabilă de principalele investigații din Rusia. Potrivit acestei surse, pe 25 februarie 2024, în regiunea Briansk, situată la granița cu Ucraina, „o persoană care susține activ forțele armate ucrainene” i-a propus adultului să se alăture unui „grup infracțional” cu scopul de a „destabiliza activitatea autorităților Federației Ruse prin incendierea unui panou de control feroviar”.
Ulterior, adultul ar fi „decis să implice un minor cunoscut de el”, iar împreună ar fi incendiat panoul de control, fugind imediat după comiterea faptei. În timpul unei alte tentative de sabotaj, adultul a fost arestat, conform comunicatului oficial.
De la începutul ofensivei Rusiei împotriva Ucrainei, în februarie 2022, mii de persoane au fost pedepsite, amenințate sau închise pentru opoziția lor față de război, potrivit AFP, citată de Agerpres. Începând cu 2022, autoritățile ruse au intensificat arestările pentru acuzații precum „spionaj”, „trădare”, „sabotaj”, „extremism” sau „discreditarea armatei”, de multe ori impunând pedepse extrem de severe. Totuși, procesele sunt adesea desfășurate cu ușile închise, iar informațiile despre aceste cazuri sunt rareori făcute publice.