𝗩𝗔𝗟𝗘𝗔 𝗢𝗟𝗧𝗨𝗟𝗨𝗜 𝗩𝗔 𝗙𝗜 𝗜𝗡𝗖𝗛𝗜𝗦𝗔 𝗖𝗜𝗥𝗖𝗨𝗟𝗔𝗧𝗜𝗘𝗜 𝗧𝗜𝗠𝗣 𝗗𝗘 𝗢 𝗟𝗨𝗡𝗔!

Cel mai tranzitat drum din țară, DN 7 – Valea Oltului, va fi închis timp de o lună, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Decizia a fost luată pentru perioada 8 iulie – 9 august, deoarece în zonă se vor desfășura lucrări la autostrada Sibiu – Pitești.

Circulația va fi oprită doar pe parcursul zilei, pe un tronson de autostradă care implică defrișarea pădurii. Este vorba despre lotul 2 al autostrăzii Pitești – Sibiu, între Boița și Cornetu.

Valea Oltului este unul dintre principalele drumuri care fac legătura cu vestul țării, iar reprezentanții Companiei de Drumuri au avertizat că, dacă drumul nu ar fi închis, riscul producerii de accidente ar fi foarte mare.

„Aceste lucrări nu pot fi făcute sub trafic, ar pune în pericol viața celor care trec prin zonă. Din 8 iulie până pe 9 august vor fi făcute aceste lucrări care sunt foarte necesare pentru autostrada Sibiu – Pitești. Nu există alte variante. Vrem autostradă, trebuie să facem aceste lucrări”, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere urmează să anunțe rutele alternative în cursul acestei luni, a adăugat Grindeanu.

„Între 8 iulie și 9 august circulația va fi închisă pe parcursul zilei. Am cerut companiei să aibă mobilizare mare”, a mai precizat ministrul conform aceleași surse.