Ministerul Educației și Cercetării își intensifică eforturile pentru protejarea societății împotriva pseudoștiinței și dezinformării. În această direcție, ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a adoptat trei măsuri esențiale pentru combaterea fenomenului și protejarea demnității umane
O primă inițiativă vizează colaborarea cu Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) pentru elaborarea unui Ghid privind Combaterea Conținutului Ilegal în Online. Acest material va fi distribuit în școli și universități, urmând să fie discutat cu elevii, studenții, cadrele didactice și părinții. Scopul principal este de a crește gradul de conștientizare privind pericolele din mediul digital și de a proteja imaginea și demnitatea persoanelor expuse manipulării, potrivit unui comunicat de presă edu.ro.
Ministerul a stabilit un parteneriat cu TikTok România pentru a dezvolta o serie de activități educaționale menite să promoveze știința și să limiteze răspândirea pseudoștiinței. Proiectul include crearea unor spații educaționale sigure pe platforma TikTok, unde elevii, părinții și profesorii să poată accesa conținut verificat și de calitate.
În urma discuțiilor din luna februarie cu Vicepreședinta Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, ministrul Daniel David propune două inițiative la nivel european:
- Integrarea mai profundă a educației și științei în social media, pentru a combate dezinformarea și a oferi conținut educațional accesibil.
- Clarificarea și promovarea corectă a ocupațiilor și profesiilor existente în rândul cetățenilor europeni, astfel încât informațiile despre diverse cariere să fie prezentate în mod transparent și obiectiv.
Ministrul Daniel David declară:
„Potențialul intelectual (de inteligență/creativitate) al românilor este comparabil cu al oricărei națiuni din țările mai dezvoltate. Dar acesta trebuie trecut prin educație pentru a-l valorifica în beneficiul națiunii și pentru a-i proteja pe oameni de irosirea/distorsionarea acestuia prin contaminarea cu pseudoștiință și pseudoreligie. Prin reformele începute (ex.: planurile-cadru pentru învățământ liceal) regândim educația în școli, acolo unde ne aducem copiii, iar prin aceste demersuri ducem și educația/știința la copii, în mod nonformal și/sau în afara școlii. În această manieră, educația nu mai este doar calea regală spre succesul social, ci devine și principalul mecanism de protecție și valorificare a calităților umane pe care le avem!”
În continuare, ministrul Daniel David a mai adăugat:
„Văd cu mare tristețe în spațiul public prea mulți tineri și seniori români inteligenți, copleșiți însă de manipularea pseudoștiinței/pseudoreligiei, exprimată în agresivitate și (adesea) în comportamente nedemne pentru un om (formula zbierată «Bă!» este de cele mai multe ori o marcă în acest sens). M-aș bucura ca educația să le redea șansa de a-și folosi potențialul bun pe care îl au în roluri prosociale. De asemenea, văd pe unele rețele de socializare tineri din alte țări care exemplifică aspecte educațional-științifice (ex.: exerciții interesante de matematică), în timp ce la noi, tinerii cu același potențial ajung să exprime prea des lucruri caraghioase și/sau nedemne pentru un om. Sper din nou ca educația să le redea șansa să-și folosească potențialul bun pe care îl au. De aceea am inițiat astfel de demersuri educațional-științifice: pentru a întări și/sau a recupera potențialul, respectiv demnitatea umană. Educația este aici pentru toți cei care o caută!”