Marius Borg Høiby, fiul cel mare al prințesei moștenitoare a Norvegiei, Mette-Marit, în vârstă de 27 de ani, este suspectat de comiterea unui al doilea viol, conform unui anunț al poliției norvegiene

Marius este vuzat de acuzaţii grave, pe care poliţia şi justiţia trebuie să le soluţioneze”, a reacţionat la televiziunea publică NRK prinţul moştenitor Haakon, înaintea anunţării plasării în detenţie.

”Sunt convins că vor face o treabă bună”, a adăugat el, din Jamaica, unde se află într-o vizită.

După ce s-a anunțat plasarea în detenție a lui Marius Borg Høiby, avocatul său, Øyvind Bratlien, a declarat pentru postul NRK că un apel împotriva deciziei instanței urmează să fie audiat joi.

Acesta a afirmat că este ușurat de faptul că judecătorul nu a aprobat solicitarea poliției de prelungire a arestului preventiv pentru două săptămâni. „O săptămână este mai bine decât două”, a spus el pentru NRK.

Marius Borg Høiby, născut dintr-o relație anterioară a prințesei moștenitoare Mette-Marit înainte de căsătoria sa cu prințul Haakon, în 2001, a fost arestat luni seara, fiind suspectat de comiterea unui viol.

Este vorba despre un raport sexual fără consimţământ cu o femeie incapabilă să se opună actului”, a precizat el în marja unei audieri cu uşile închise privind plasarea în detenţie.

Avocatul poliției, Andreas Kruszewski, a anunțat miercuri că în timpul anchetei a apărut o a doua suspiciune de viol. Autoritățile au efectuat percheziții și au confiscat bunuri de la domiciliul suspectului.

Anchetatorii au efectuat percheziții și au confiscat bunuri din locuința lui Marius Borg Høiby.

Acesta a fost inițial arestat pe 4 august, în urma unei dispute nocturne în apartamentul unei femei din Oslo, cu care avea o relație. În acest context, el a fost acuzat de provocarea unor leziuni corporale persoanei respective.

Presa norvegiană relatează că poliția a descoperit un cuțit înfipt într-un perete al camerei femeii la momentul incidentului.

În septembrie, Borg Høiby a fost arestat din nou, pentru încălcarea unei ordonanțe de protecție. Potrivit poliției, în momentul ultimei sale arestări, luni, el se afla într-un autoturism împreună cu presupusa victimă a incidentului din august.

Marius Borg Høiby a crescut alături de frații săi vitregi, prințesa Ingrid Alexandra, în vârstă de 20 de ani, și prințul Sverre Magnus, de 18 ani, fiind educați împreună de prințesa moștenitoare Mette-Marit și prințul Haakon.

Spre deosebire de frații săi vitregi, care au roluri publice oficiale, Borg Høiby nu deține niciun statut oficial.