Se recomandă eliberarea condiționată pentru frații Menendez ce si-au ucis parintii în 1989

2 Min Read
Foto: infomusic.ro

Un procuror din Los Angeles a anunțat joi că va solicita judecătorului eliberarea condiționată a fraților Erik și Lyle Menendez, care se află în închisoare de aproape 35 de ani pentru uciderea părinților lor cu o armă de foc, conform BBC

Cererea vine în urma descoperirii unor noi dovezi ce sugerează că cei doi ar fi fost abuzați sexual de tatăl lor timp de mai mulți ani.

Frații Menendez, care au acum 56 și, respectiv, 53 de ani, au fost condamnați după al doilea dintre cele două procese intens mediatizate, care au captat atenția publicului american în anii ’90, fiind marcați de statutul de privilegiați ai celor doi, ca fii ai unor personalități din industria muzicii și divertismentului.

„Cred că și-au plătit datoria față de societate”, a spus Gascon, remarcându-și comportamentul bun în închisoare.

Jose Menendez a fost împușcat în ceafă, iar Kitty Menendez a primit 15 împușcături în casa lor din Beverly Hills. O serie recentă pe Netflix, care a dramatizat cazul, a reaprins interesul publicului. Însă, de mai bine de un an, avocații apărării discută cu procurorii pentru a obține anularea sentinței sau un nou proces, invocând noi dovezi ce sprijină afirmațiile fraților Menendez că au fost abuzați.

Gascon declarase anterior că va aștepta o ședință de judecată programată pentru 26 noiembrie înainte de a lua o decizie în acest caz, dar a grăbit hotărârea din cauza interesului public puternic, conform BBC.

Gascon a negat joi că politica ar avea vreo influență asupra deciziei sale, subliniind că biroul său a eliberat condiționat alți 332 de condamnați, ca parte a inițiativei sale de a combate „supraîncarcerarea”.

Share This Article