Traficul rămâne blocat marți pe DN 72, în afara localității Săcuieni, județul Dâmbovița, în urma accidentului rutier de luni, în care au fost implicate două cisterne – una încărcată cu gaz petrolier lichefiat (GPL) și alta cu cereale – și un autoturism/ Cisterna cu GPL a luat foc, provocând o intervenție de urgență!
Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a anunțat că traficul este deviat pe rute alternative, prin intersecțiile DN 72 cu DJ 720B și DN 72 cu DJ 710A.
„Circulația rămâne oprită pe DN 72 pentru cercetarea împrejurărilor în care, pe 23.12.2024, s-a produs accidentul rutier soldat cu rănirea unei persoane,” au declarat autoritățile.
Luni, la ora 15:33, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dâmbovița a fost solicitat să intervină pentru gestionarea incidentului. „Evenimentul rutier, urmat de incendiu, s-a produs pe DN 72, în comuna Gura Ocniței. Au fost implicate două autocisterne, una încărcată cu GPL și alta cu cereale. Incendiul s-a manifestat generalizat la una dintre cisterne,” a precizat ISU Dâmbovița.
Incendiul a fost stins cu ajutorul roboților de intervenție, folosiți pentru răcirea cisternei cu GPL, reducând astfel riscul unor evenimente ulterioare. Autoritățile continuă investigațiile la fața locului.