Mircea Fechet, Ministrul Mediului, a semnat Ordinul care modifică schema de sprijin din cadrul Programului „Sprijin pentru investiții în noi suprafețe…
În această perioada de începere a școlii iar mai târziu a facultății, mulți elevi se pot păcăli crezând că abonamentul avut mai este valabil, când defapt expiră la o anumită dată, de aceea e bine de știut pentru elevi următoarele informații transmise de CFR Călători. Acestia au specificat că…
Agenția Națională pentru Protecția Mediului a solicitat ajutorul Jandarmeriei Române și Direcției Rutiere pentru a preveni noi incidente cauzate de…
Ministra Educației, Ligia Deca, a făcut un anunț conform căruia acest an scolar vă începe cu peste 800 de școli…
Ministerul Educatiei a lansat apelul competitiv de proiecte „Program național de leadership și management educațional” pentru a susține dezvoltarea unor…
Nu mai e mult până elevii vor reveni la scoală așa că s-a publicat și structura pentru noul an 2024-2025,…
Pitagora a fost o figură centrală pentru dezvoltarea matematicii, filosofiei și științei, influențând profund gândirea de-a lungul istoriei prin realizările…
În această seară polițiștii prahoveni au fost informați cu privire la un accident rutier în comună Bucov, în urmă căruia un bărbat în vârstă de 21 de ani a intrat în coliziune cu alte două autoturisme, rănind trei tinere Accidentul a avut loc în localitatea Bucov, str.…
Un polițist din județul Satu Mare a fost rănit duminică după ce autospeciala Poliției, care era staționată, a fost lovită…
Un bărbat în vârstă de 65 de ani a fost descoperit decedat duminică într-un excavator staționat în localitatea Dumbrăvița Polițiștii…
Arcașa britanică Jodie Grinham a devenit prima sportivă paralimpică gravidă care câștigă o medalie, obținând bronzul la individual la Jocurile…
„Pauzele umanitare” cu contururi neclare urmau să înceapă duminică, având ca scop desfășurarea unei vaccinări antipolio la scară mare în…
Incident șocant în vestul Germaniei: șase persoane au fost transportate la spital după ce o femeie le-a înjunghiat într-un autobuz…
Sâmbătă seara, echipa germană RB Leipzig a învins în deplasare, cu scorul de 3-2, campioana Germaniei, Bayer Leverkusen, într-un meci…
Sâmbătă seară, doi urși au fost observați în apropierea localității Porumbacu de Sus, în zona Castelului de Lut În această…
Naționala de volei masculin a României va reveni la un Campionat Mondial după 43 de ani, datorită ocupării locului 26…
Mai multe gospodării din judeţul Tulcea au fost inundate vineri, după ce pârâul Tabana a ieșit din matcă în urma…
Ambrozia, coșmarul continuu pentru românii alergici, se dovedește și în această vară mai problematică ca niciodată. Din cauza secetei, sezonul…
România a urmărit cu atenție Grimaldi Forum din Monaco începând cu ora 14:00, deoarece aici a fost stabilit programul Ligii…
Bodyguardul lui Pavel Durov, de naționalitate română, îl însoțea când acesta a ajuns sâmbătă la Paris, potrivit informațiilor dezvăluite de…
Unul dintre cele mai violente taifunuri care au lovit Japonia în ultimele decenii a ajuns pe uscat joi, cauzând moartea…
O familie cu un bebeluș în cărucior, aflată pe bulevardul principal din Galați, a fost aproape lovită de o mașină…
Autoritățile germane au avertizat că indivizi necunoscuți trimit dispozitive incendiare neconvenționale în colete, a raportat vineri agenția de știri germană…
Mai multe curți și case din sudul litoralului au fost inundate vineri dimineață din cauza ploilor foarte puternice, necesită intervenția…
Noua stagiune a Ligii Naționale feminine a început joi, cu victorii pentru CSM București și Gloria Bistrița Campioana CSM București…
Un tânăr de 24 de ani a fost arestat de poliție după ce și-a atacat cu un cuțit fosta iubită…
O femeie a fost reţinută după ce a incendiat instalaţii electrice pentru a recupera metalul din acestea, conform unui anunţ…
Utilizarea prezervativului în rândul adolescenţilor activi sexual a scăzut semnificativ în Europa în ultimul deceniu, ceea ce a dus la…
Mark Zuckerberg, fondarul Facebook, afirma ca ar fi fost pus sa cenzureze anumite informatii legate de Covid pe platforma sa…
Potrivit Compartimentului de Informare și Relații Publice Prahova, în cadrul unei conferințe a fost analizată evoluția situației operative în raport…
Sign in to your account